Cifra Club

3 Lucruri

Ami

Ainda não temos a cifra desta música.

Stau la geam și ploua iar, cuvinte îmi vin in gând
Nu mai pot de dor, tresar, când la ușa aud sunând
E doar vântul care bate, bate și te așteaptă
O secunda am crezut, ești aproape, departe

Și mi-ai promis doar luna cu stele in jur pe cer
Mi-ai promis oceanul cu toata comoara din el
Mi-ai promis pe deget inelul, noi doi și-o trăsura
Trei lucruri sunt, doar asta am in gând, trei lucruri mi-ai promis

Inima, da-mi putere sa pot s-ajung la stele
Ca tot ce ti-am promis, ti-am promis, tu nu te teme
Nu mi-e frica, inima, eu am plecat sa caut
Răspunsurile grele, n-am plecat sa caut aur
Și strânge-mă de mana, sa pot s-ajung la Luna
Războiul nu l-am câștigat decât împreuna
Nu plânge, inima, acuși ajung acasă
Știu ca stai la geam și aștepți soarele sa iasă
Și o sa iasă, lasă, lumea vorbește oricum
Din focul lor de paie, rămâne doar fum
Noi doi știm, nu te îndoi de mine
Îți aduc ce ti-am promis, când mă întorc la tine
În fine

Și mi-ai promis doar luna cu stele in jur pe cer
Mi-ai promis oceanul cu toata comoara din el
Mi-ai promis pe deget inelul, noi doi și-o trăsura
Trei lucruri sunt, doar asta am in gând, trei lucruri mi-ai promis

Și mi-ai promis doar luna cu stele in jur pe cer
Mi-ai promis oceanul cu toata comoara din el
Mi-ai promis pe deget inelul, noi doi și-o trăsura
Trei lucruri sunt, doar asta am in gând, trei lucruri mi-ai promis

Outros vídeos desta música
    0 exibições

    Afinação da cifra

    Afinador online

    0 comentários

    Ver todos os comentários

    Evolua na música em diferentes instrumentos

    Mais de 15 cursos com aulas exclusivas, materiais didáticos e exercícios por R$49,90/mês.

    Começar a aprender

    Entre para o Cifra Club PRO

    Tenha acesso a benefícios exclusivos no App e no Site

    • Chega de anúncios

    • Mais recursos no app do Afinador

    • Atendimento Prioritário

    • Aumente seu limite de lista

    • Ajude a produzir mais conteúdo

    Cifra Club PRO

    Aproveite o Cifra Club com benefícios exclusivos e sem anúncios
    Cifra Club PRO
    Aproveite o Cifra Club com benefícios exclusivos e sem anúncios
    Ops (: Contenido disponible sólo en portugués.
    OK